Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață pe plaja din Eforie Nord, în zona Belona.
Potrivit autorităților locale, două rulote parcate în zona pietonală de pe plaja Belona au ars, informează Ziua de Constanța.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, cu toate că plaja era plină de turiști, potrivit sursei citate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat că pompierii din Constanța au intervenit cu două autospeciale de stingere. Și un echipaj SMURD s-a deplasat la locul incendiului.
Mai multe persoane aflate la fața locului au intervenit cu stingătoare, alături de pompieri, sub privirile turiștilor.
Din primele informații, se pare că o rulotă a luat foc, iar incendiul s-a extins și la cea de-a doua.
Incendiul a fost lichidat, nemaiexistând pericol de propagare.